luni, 4 ianuarie 2010

Energia solara


Lumina solara ne da mai multa energie decat ne va trebui vreodata - mai greu este s-o stocam.(George Johnson.
Intr-o dimineata senina de noiembrie, in Desertul Mojave, soarele mangaie cu un roz rece crestetele Muntilor McCullough. in spatele lor, luna plina apune peste explozia de gigawati a Las Vegasului. Nevada Solar One doarme. Dar ziua de munca e pe cale sa inceapa.
Este greu de imaginat ca o centrala electrica poate fi atat de frumoasa: 100 de hectare de oglinzi usor curbate, aliniate in jgheaburi lungi, ca niste canale de lumina. Dupa ce au petrecut noaptea cu fata la pamant, incep sa se trezeasca – toate 182.000 – si sa urmareasca soarele. „Pare o zi de 370 de grade“ – spune unul dintre operatorii din sala de control.
Sarcina lui e sa monitorizeze sirurile de oglinzi parabolice, care concentreaza lumina solara pe niste conducte lungi de otel prin care circula ulei incalzit pana la 400°C. Din campul de oglinzi, lichidul fierbinte ajunge in radiatoare uriase, care extrag caldura si produc aburi din apa. Aburul actioneaza o turbina si un dinam, trimitand in retea pana la 64 MW – suficient pentru 14.000 de case sau cateva cazinouri din Las Vegas.
„De la abur incolo, sistemul e foarte traditional, industrie standard – spune directorul centralei, Robert Cable, aratand spre o electrocentrala pe gaz dincolo de soseaua Eldorado Valley. Avem aceleasi unelte si aceleasi piese ca si cei de peste drum.“
Cand a intrat in functiune, in 2007, Nevada Solar One era prima centrala solara construita in SUA in peste 17 ani. in tot acest timp, tehnologia solara s-a dezvoltat in alte tari.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Persoane interesate